Dear niece,
On the front the temptations die first, deep in their own vanity, On the chest, dances next to the bullet, hidden in hundreds of beats, a thunder. In two unfinished lines, it pulses in a prayer, Burning the steel, making his sharp senses roar. Through the copper ink thousands of thoughts will pass, He only has two lines to explain what is happening, His soul is on fire and his body is getting colder, For a splinter goes from the earth to the temple. Time, curious by nature, standing by the shells, It's as if he wants to play a joke on her and stops for a moment, To give another breath of life to the brave guide What with the last beat, as if in a hurry and wasted, he goes to a pipe. Ten steps a whole night, in the boundless crawl, Time in which the Lady of the night waited rather curiously, He did for a pipe and decades of pictures, two pages; And with a corner of a smile say to the Lady in the pictures: God, how beautiful you are! Trembling all, pray the fire of the Lady of the night, To light his cold pipe, to stop his trembling, In the earth that pours over the thunderbolts of fate, Water, sky and light that feed his earthquake. Over the burnt pages, smelling of gunpowder, Tears fall in waves plucked from a rock branch, Finishing his dear pipe, he takes a shower from his chest: - Have a drink too dear... or don't you drink at work? Turning his pipe, which is getting heavier and heavier in his hand, It softens her into a sore most burning of all And with his blood with which he learned his language, He had begun to think... - Dear, future niece... Love like I love you even I won't know you, I know you, I see you, I feel you... before you were born, Sing, write and read and love your sweet mother, Wrap her up when it's cold before she goes to bed, Sing her to sleep and guard her sleep that, There will never be rest until there is oblivion... Write her verses to read your pain day by day, To press when you can sprinkle honey on your path. Do this for me, for your beautiful mother, It's the love of my life that I left in the corner at home... when she was just a baby... I'm not writing to her, but I'm writing to you not to shed many tears, For the father who, while crying, did not know how to listen to her, C left her hair and her fiery grip, To make death smile and cry at the same time... Take the earth and turn it whenever you have time, To see my immortality that groans deep in the bark. We all left home with hopes and cheers... Only the earth cries out your mother's cry and pain. And from my shower you will find these tried lines, Hold her hair and hold her as long as you can... dear niece... Through the muddy trenches that swallow cannons in the way, It allows him a second to smoke two more. The lady of the night stood up and ordered him down All the procession of archangels in the petals of the sun. In the beating of their wings, their bodies to the sky soar, Bringing peace, harmony and balance to the world, For all heaven wept so much for the mistake I made, When I detached the father's arm from the hand I loved...
Dragă nepoate,
Pe front ispitele mor primele, adânc, în propria deșertăciune,
La piept, dansează lângă glonț, ascuns în sute de bătăi, un tunet.
Pe două rânduri ne-ncheiate, pulsează într-o rugăciune,
Arzând oțelul, dându-i simțuri ce ascut al minții vuiet.
Prin cerneala arămie mii de gânduri vor a trece,
N-are decât două rânduri să-i explice ce se-ntâmplă,
Sufletul îi arde-n flăcări iară trupu-i tot mai rece,
Căci o așchie se-ndreaptă din pământu-i către tâmplă.
Timpul, curios din fire, stând alături de obuze,
Parcă vrea a-i face-o glumă și se-oprește preț de-o clipă,
Să-i mai dea un strop de viață curajoasei călăuze
Ce cu ultima bătaie, parcă-n pripă și risipă, se îndreaptă către-o pipă.
Zece pași o noapte-ntreagă, în târâșu-i fără margini,
Timp în care Doamna nopții aștepta cam curioasă,
A făcut pentru o pipă și decenii de imagini, două pagini;
Și cu-un colț de zâmbet spune către Doamna din imagini: Doamne, cât ești de frumoasă!
Tremurându-i toate cele, roagă focul Doamnei nopții,
Să-i aprindă pipa rece, să-și oprească al său tremur,
În pământu-i ce revarsă peste trăsnetele sorții,
Apa, cerul și lumina ce hrănesc al său cutremur.
Peste paginile arse, mirosind a praf de pușcă,
Cad în valuri lacrimi smulse dintr-o ramură de stâncă,
Terminându-și pipa-i dragă, de la piept scoate o dușcă:
- Ia și tu o gură dragă... ori nu bei de fel la muncă?
Întorcându-și pipa care, tot mai grea îi face mâna,
O înmoaie într-o rană mai aprinsă dintre toate
Și cu sângele-i cu care învățat-a el româna,
Începuse-a pune gânduri... -Dragă, viitor nepoate...
Iubește cum te iubesc chiar de eu nu te-oi cunoaște,
Te cunosc, te văd, te simt... dinainte de-a te naște,
Cântă, scrie și citește și iubește-ți maica dulce,
Învelește-o când sunt geruri înainte să se culce,
Cântă-i doine să adoarmă și păzește-i somnul care,
Nu-i va fi nicicând odihnă până nu va fi uitare...
Scrie-i versuri să citească zi de zi a ta durere,
Să presare când se poate pe cărarea-ți stropi de miere.
Fă tu asta pentru mine, căci măicuța ta frumoasă,
E iubirea vieții mele ce-am lăsat-o-n colț, acasă...
Nu-i scriu ei, dar îți scriu ție să nu verse lacrimi multe,
Pentru tatăl ce în plânsu-i, n-a știut să o asculte,
C-am plecat de lângă păru-i și strânsoarea-i înfocată,
Să fac moartea să zâmbească și să plângă totodată...
Ia pământul și întoarce-l ori de câte ori ai vreme,
Să-mi vezi mie nemurirea ce adânc în scoarță geme.
Toți plecat-am de acasă în speranțe și urale...
Doar pământul strigă plânsul și durerea maicii tale.
Iar de-n dușca mea găsi-vei aste rânduri încercate,
Ține păru-i și strânsoarea-i cât mai mult... dragă nepoate...
Prin tranșeele mâloase ce înghit în cale tunuri,
Îi permite o secundă să mai tragă două fumuri.
Doamna nopții se ridică și ordonă să coboare
Tot alaiul de arhangheli în petalele de soare.
În bătaia lor de aripi, trupu-i către cer se-nalță,
Aducând în lume pace, armonie și balanță,
Căci atât a plâns tot cerul de greșeala ce-a făcut-o,
Când desprins-a brațul tatei de mânuța ce-a iubit-o...
